CALL CENTER | +40756114336
Conducerea primăriei Schitu investeşte bani europeni în siguranţa cetăţenilor!

Începând cu sfârşitul săptămânii trecute, primăria Schitu are cea mai modernă unitate locală de intervenţii în caz de situaţii de urgenţă de judeţ. Printr-un program cu finanţare europeană a achiziţionat o maşină ce poate interveni în situaţii excepţionale, începând cu incendii, inundaţii sau înzăpezire.
Maşina este multifuncţionala, este dotată cu freză, sărăriţa, şenile, lama, pompa, pentru inundaţii, rezervor cu apă şi spumă în caz de incendii: „În iernile grele, de multe ori satele care aparţin de comună Schitu sunt izolate. Deasemenea, avem de multe ori, în satul Camineasca, probleme cu inundaţiile.De aceea am considerat că este o prioritate pentru noi să achiziţionăm, prin fonduri europene, acest utilaj. El poate ţine sub control situaţiile de urgenţă, până ce, profesioniştii de la ISU Vlasca pot interveni”, motivează primarul Ionel Paşol necesitatea acestui proiect.
Alături de vice-primar, Ionel Paşol a verificat personal modul în care funcţionează utilajul, a verificat dacă fiecare componentă este conform contractului şi a pregătit deja garajul unde aceasta va fi depozitată, până la prima intervenţie.